Prevenirea incendiilor

 

CUM SĂ NE COMPORTĂM ÎN ZILELE TORIDE DE VARĂ

Canicula, efectele ei asupra mediului şi oamenilor dar şi măsurile de protecţie ce trebuie adoptate în perioadele extrem de călduroase ale anului ar trebui să reprezinte una dintre preocupările predominante ale oamenilor în perioada verii. 

Efectele caniculei se fac simţite cu mai mare intensitate în mediul urban, întrucât construcţiile înalte din centrul oraşului opresc circulaţia naturală a aerului, iar pe străzile înguste se acumulează şi alte gaze toxice, provenite în special de la maşini. De aceea, în perioadele caniculare, este recomandată udarea principalelor căi rutiere din oraş, ridicarea într-un ritm mai alert a gunoaielor menajere şi asigurarea spaţiilor verzi şi a împăduririlor.

În perioadele cu temperaturi foarte ridicate, riscul producerii unor situaţii de urgenţă cum sunt bolile, epizootiile, creşte semnificativ. De aceea, este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare de igienă şi de protecţie a organismului, astfel:

- se recomandă consumul a 2-4 litri de lichide pe zi;

- este de evitat consumul de grăsimi, carne, alcool şi cafea;

- consumaţi cât mai multe legume şi fructe;

- procuraţi alimentele numai din locurile autorizate, care dispun de condiţii tehnice şi sanitare pentru comercializare;

- legumele şi fructele trebuie spălate în două ape înainte de a fi consumate;

- limitaţi pe cât posibil expunerea la soare;

- este recomandată utilizarea umbrelei şi a ochelarilor de soare pe timpul deplasărilor, portul hainelor deschise la culoare şi acoperirea capului;

- pe timpul deplasărilor prin căldură, să aveţi la dumneavoastră o sticlă cu apă;

- nu consumaţi lichide foarte reci;

- petreceţi cât mai mult timp în spaţii umbrite, răcoroase;

- închideţi ferestrele pe timpul zilei, aerisiţi încăperile pe timpul nopţii;

- efectuaţi duşuri scurte, de câteva ori pe zi;

- respectaţi cu stricteţe regulile de igienă;

Având în vedere prognoza meteorologică potrivit căreia, în următoarele zile, vremea va fi caniculară, vă reamintim câteva măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea riscului de inec

  1. scăldați-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;

  2. dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați departe de mal;

  3. nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații sau alte cursuri de apă, unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi și trunchiuri de copaci;

  4. se vor respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement și se va folosi întotdeauna echipamentul de protecție furnizat de acesta;

  5. le recomandăm părinților să-și supravegheze atent copiii și să nu-i lase niciodată singuri în apă;

  6. este indicat ca autoritățile publice locale și operatorii economici care administrează sau au pe raza teritorială cursuri de apă sau alte suprafețe de apă, ce pot prezenta pericol de înec, să identifice aceste locuri și să semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare;

pe timpul sezonului estival, autoritățile publice locale trebuie să desfășoare campanii de constientizare a populației asupra riscurilor la care se expun atunci când se scaldă în locuri periculoase, prin afișarea unor materiale preventive și nominalizarea acestor locuri, la sediile primăriilor, școlilor, bisericilor, piețelor, dispensarelor, magazinelor, stațiilor de autobuz etc.

 

 

Măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice recoltării,

transportului şi depozitării cerealelor păioase

 

Atât în perioada de pregătire, cât şi pe timpul desfăşurării campaniei de vară, este necesar a se acţiona cu seriozitate şi simţ de răspundere, astfel încât întreaga recoltă de cereale păioase să fie adunată cu grijă, fără pierderi şi în cel mai scurt timp să ajungă la adăpost.

Este de datoria consiliilor locale, primarilor, conducerilor administrative ale societăţilor comerciale şi asociaţiilor agricole, precum şi cultivatorilor individuali, să acţioneze pentru asigurarea intervenţiei operative la stingerea unor eventuale incendii, astfel încât să se poată face faţă oricărei situaţii generatoare de evenimente negative.

La declanşarea campaniei de recoltare a păioaselor din perioada de vară, se impune o deosebită atenţie din partea factorilor de conducere şi a personalului, întrucât riscul producerii unor incendii este mărit de temperaturile ridicate. Aceasta presupune cunoaşterea, respectarea şi asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, iar atunci când acestea se produc, cunoaşterea modului de intervenţie pentru localizare şi stingere cu operativitate, astfel încât pagubele şi pierderile să fie cât mai mici. 

Dintre aceste reguli şi măsuri de prevenire, se pot enumera:

1. Premergător recoltatului

1.1. Maşinile (tractoarele, combinele, motoarele statice cu combustie internă, motoarele electrice, autovehiculele de transport, alte utilaje agricole) ce se vor folosi la recoltarea cerealelor vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecţiunile ce ar putea genera incendii.

1.2. Înainte de a intra în campania de recoltare, maşinile vor fi verificate de personal calificat. Se va încheia pentru fiecare maşină câte un proces-verbal în care va consemna că aceasta corespunde din punct de vedere tehnic şi al prevenirii incendiilor şi că este dotată cu mijloacele tehnice pentru stingerea acestora. Un exemplar din procesul verbal va însoţi maşina respectivă pe tot timpul campaniei, aflându-se asupra conducătorului auto/mecanicului care o are în primire.

1.3. Pentru a fi admise la lucrările de recoltare a cerealelor, maşinile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1.  sistemele de aprindere, de alimentare, carburaţie şi de distribuţie să fie perfect reglate pentru a se preveni explozii false, însoţite de eliminarea de scântei sau gaze în stare de combustie;

  2.  rezervoarele cu combustibil şi întreaga instalaţie de alimentare cu carburanţi să fie etanşă şi fără pierderi;

  3.  instalaţiile electrice să aibă conexiunile bine fixate şi izolaţia în perfectă stare, conductoarele şi siguranţele să fie dimensionate corespunzător şi bine întreţinute, acumulatorul să fie bine fixat;

  4.  ţevile de eşapament trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de captare a scânteilor (parascântei) omologate (exceptând maşinile prevăzute cu catalizator pe sistemele de evacuare);

  5.  tractoarele, autocombinele şi autovehiculele vor fi dotate cu stingătoare cu praf şi CO2 în stare de funcţionare, bidoane cu apă, mături de nuiele.

1.4. Persoanele care participă la campania de recoltare a cerealelor vor fi instruite în sensul cunoaşterii pericolelor de incendiu, măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, utilizării stingătoarelor/mijloacelor tehnice.

1.5. În timpul funcţionării maşinilor, lucrătorii care le au în primire vor respecta următoarele reguli:

a) toate maşinile vor fi verificate, curăţate şi, după caz, unse cu regularitate, potrivit instrucţiunilor din cărţile tehnice;

b) se va acorda o mare atenţie ungerii pieselor mobile şi înlă­turării tulpinilor de cereale sau ierburilor înfăşurate pe aceste piese în timpul lucrului;

c) bumbacul sau cârpele îmbibate cu carburanţi ori lubrifianţi, folosite la întreţinerea maşinilor, vor fi păstrate în cutii metalice cu capac, care se închid etanş;

d) înaintea pornirii maşinilor de către conducători, aceştia vor verifica dacă există şi funcţionează toate dispozitivele care asigură protecţia împotriva incendiilor;

e) mecanicii vor asigura supravegherea continuă a maşinilor şi nu vor părăsi în timpul funcţionării lor maşinile pe care le deservesc;

f) maşinile echipate cu motoare cu combustie internă vor fi verificate zilnic, avându-se grijă ca ţevile de eşapament să fie curate în permanenţă;

g) zgura sau funinginea depozitate pe ţevile de evacuare şi în dispozitivele de captare a scânteilor vor fi îndepărtate imediat;

h) prevenirea acumulării prafului şi plevei combustibile pe elementele supraîncălzite ale motorului (galeriile de evacuare, eşapament etc.) prin curăţirea zilnică a carcasei motorului şi protejarea cu site sau ecrane amplasate corespunzător;

i) la pornirea motoarelor cu combustie internă, este interzisă încălzirea lor cu ajutorul focului deschis (lampă de benzină, torţă etc.).

1.6. În cazul combinelor, se vor respecta, în plus, următoarele reguli specifice:

a) Zilnic, înainte de începerea lucrului, se va verifica fixarea şinelor pe tobă şi întinderea curelelor de acţionare a tobei.

b) Se va supraveghea ca toba să nu se înfunde cu tulpini de cereale, astfel:

- distanţa dintre tobă şi grătar, precum şi turaţia tobei, se vor asigura conform indicaţiilor tehnice pentru exploatarea maşinii respective;

- lucrul în lan se va începe cu o viteză mai mică, aceasta putându-se mări numai după ce s-a constatat că masa de material, ce trece în unitatea de timp prin combină, nu prezintă pericol de înfundare şi nu suprasolicită combina;

- în funcţie de masa vegetativă a culturii ce se recoltează, vitezele pentru combine vor fi cele înscrise în indicaţiile teh­nice de exploatare ale acestora.

c) Se va urmări ca, periodic, să fie înlăturate înfăşurările de paie sau alte materiale de pe axele roţilor de  transmisie şi de pe crucile cardanice.

d) Periodic, se va verifica temperatura lagărelor spre a nu depăşi limitele permise. Este interzis a se turna ulei sau moto­rină peste lagărele care în timpul funcţionării produc zgomote anormale.

e) Dispozitivele de siguranţă de la transmisiile cu lanţ, curele trapezoidale sau axe cu cuplaje, vor fi reglate conform instrucţiunilor din notiţele tehnice, pentru prevenirea încăl­zirii excesive la patinări.

f) Combinele vor fi prevăzute cu lanţ pentru scurgerea la pământ a electricităţii statice produse în timpul funcţionării, acumulată datorită numărului mare de curele aflate în funcţiune.

1.7. Reparaţiile de durată şi întreţinerea maşinilor se vor face numai în afara lanurilor sau a ariilor, la cel puţin 20 m, pe un loc special ales şi delimitat prin benzi mineralizate şi dotat cu materiale de primă inter­venţie în caz de incendiu.

 2. Alimentarea maşinilor cu carburanţi

2.1. (1) Depozitarea provizorie a carburanţilor şi lubrifianţilor necesari pentru lucrările de recoltare se va face la cel puţin 100 m faţă de lanuri, cereale netreierate, paie, fân şi alte furaje, arii, păduri şi la cel puţin 50 m faţă de orice fel de construcţii, clădiri sau calea ferată.

(2) Terenul pe care se instalează depozitul se va curăţa de iarbă, mărăcini, tufişuri etc. şi se va înconjura cu o fâşie arată, lată de cel puţin 5 m.

(3) În cazul în care nu se poate respecta distanţa de 100 m faţă de lan, se va elibera o porţiune de teren care se va ara com­plet pe o suprafaţă de 100 x 100 m, pe care se instalează depo­zitul de carburanţi.

2.2. (1) Butoaiele sau cisternele vor fi protejate împotriva radia­ţiilor solare prin acoperirea cu crengi verzi, prelate, panouri sau şoproane provizorii de tip uşor.

(2) Butoaiele goale vor fi închise etanş şi depozitate separat de cele pline.

(3) Carburanţii se vor păstra în cisterne sau în cazuri speciale în butoaie, încărcate cel mult 95 % din capacitatea lor, care nu prezintă scurgeri, cu dopuri metalice prevăzute cu filet.

2.3. La alimentarea cu carburanţi, se vor respecta următoarele reguli:

a) în mod obişnuit, alimentarea se va face numai la punc­tele de alimentare şi numai ziua, înainte de începerea activi­tăţii;

 b) când alimentarea se face pe mirişte sau pe arie, se vor lua măsuri să nu se producă scurgeri de carburanţi; dacă s-au produs, carburantul va fi acoperit cu pământ mărunţit;

c) dacă, în mod excepţional, alimentarea este necesară şi pe timpul nopţii, aceasta se va face numai în afara lanurilor şi ariilor şi numai la lumina electrică sau a farurilor unei alte maşini;

d) aducerea carburanţilor din depozit la punctele de alimentare se va face numai în vase metalice închise;

e)  alimentarea se va face cu motorul oprit.

2.4. (1) Locurile de parcare pe câmp a utilajelor se vor stabili la o distanţă de cel puţin 100 m faţă de lanuri, cereale netreierate, arii, paie, fân, precum şi la cel puţin 50 m faţă de orice construcţii, amenajări sau calea ferată.

(2) Terenul pe care se amenajează locurile de parcare va fi curăţat de plante şi iarbă uscată şi, dacă se găseşte în mirişte, va fi înconjurat cu o fâşie arată, lată de cel puţin 5 m.

2.5. La amenajarea locurilor de parcare pe câmp a utilajelor, se vor respecta următoarele reguli:

a) maşinile se vor aşeza în ordine, pe tipuri şi la distanţe de siguranţă între ele;

b) depozitele de carburanţi şi lubrifianţi se vor instala la cel puţin 50 m faţă  de coloanele de maşini;

c) şoproanele sau vagoanele-atelier, barăcile ori vagoanele-dormitor, precum şi depozitele de materiale combustibile, se vor instala la cel puţin 25 m faţă de coloanele de maşini şi la cel puțin 50 m faţă de depozitele de carburanţi şi lubrifianţi;

d) bucătăriile se vor instala la cel puţin 50 m faţă de coloanele de maşini, construcţiile ori depozitele combustibile, iar faţă de lanuri şi păduri, la cel puţin 100 m.

3. Secerişul şi recoltarea cu combina

3.1. În perioada coacerii şi până la terminarea recoltării cerealelor, se vor interzice fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea sub orice formă a focului deschis în lanuri, pe arii, pe mirişti, la locurile de depozitare a paielor, în apropierea maşinilor situate în parcurile de câmp, la depozitele şi punctele de alimentare cu carburanţi, precum şi în apropierea acestora, la o distanţă mai mică de 100 m. În aceste locuri, se vor amplasa indicatoare cu inscripţiile „FUMATUL OPRIT", „PERICOL DE INCENDIU”.

3.2. Fumatul şi prepararea sau încălzirea hranei se admit în locuri special amenajate, situate în afara lanurilor, ariilor, depozitelor de păioase, a punctelor de alimentare cu carburanţi şi lubrifianţi etc.

 3.3. La efectuarea secerişului şi la recoltarea cu combina din lan, se vor respecta următoarele reguli:

a) lucrările vor începe prin izolarea perimetrală a lanurilor faţă de drumuri, pădure şi căile ferate cu care se mărginesc; izolarea se realizează prin crearea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele boabe rezultate de la recoltare fiind evacuate în afara acestor fâşii; lăţimea fâşiei de izolare va fi de 10 m faţă de drumuri şi 20 m faţă de pădure şi calea fe­rată;

b) după izolarea lanurilor faţă de drumuri, trupurile de pădure şi căile ferate, se va efectua parcelarea lanurilor, lucrare care constă în crearea unor fâşii paralele arate (benzi mineralizate), paiele şi cerealele boabe rezultate de la recoltare fiind evacuate în afara acestor fâşii. Lăţimea benzilor mineralizate va fi de 4-5 m, iar a parcelelor de maximum 10 ha;

c) în porţiunile de cale ferată unde pericolul de incendiu este mai accentuat (rampe, curbe etc.), lăţimea fâşiei de izolare va fi mărită în raport cu situaţia concretă, iar recoltatul va începe cu aceste parcele.

3.4. Se interzice cu desăvârşire arderea miriştilor, a paielor sau a vegetaţiei uscate pe timp de vânt sau pe timpul nopţii.

3.5. Se interzice arderea miriştilor, a paielor aflate pe câmp, a vegetaţiei uscate, cu excepţia situaţiilor deosebite, când se vor obţine acordurile de la instituţiile abilitate de lege şi se vor asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor necesare.

3.6. Arderea miriştilor se va face după obţinerea avizelor/acordurilor de la autorităţile competente, cu respectarea următoarelor măsuri:

a)parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

b)izolarea zonei de ardere faţă de căi  de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

c)prezenţa permanentă, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

d)asigurarea unui plug sau disc, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire a acestora, a unei cisterne cu apă, precum şi a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare.

3.7. Paiele rezultate în urma recoltării vor fi strânse în cel mai scurt timp.

3.8. Proprietarul terenului, respectiv arendaşul, sunt responsabili de consecinţele produse ca urmare a incendierii miriştilor, paielor sau a vegetaţiei uscate aflate pe terenul lor, precum şi de eventualele pagube produse de propagarea incendiului la vecinătăţi.

4. Depozitarea produselor agricole

4.1. Depozitarea produselor agricole se face în spaţii special amenajate, compartimentate şi dimensionate după volumul produ­selor ce se depozitează.

4.2. În spaţiile de depozitare a produselor agri­cole şi în apropierea acestora, nu se vor depozita alte materiale, ambalaje, produse chimice, staţionarea, parcarea maşinilor şi a altor utilaje. Accesul în aceste depozite se face numai în prezenţa gestionarului.

4.3. Depozitele, magaziile de produse agricole, vor fi inscripţionate vizibil cu indicatoare: „Depozit de cereale”, „Pericol de incendiu", „Fumatul interzis", „Interzis a se face focul", „In­terzis a se folosi flacără deschisă pentru iluminat".

4.4. Înainte de înmagazinare, cerealele vor fi uscate şi curăţate pentru îndepărtarea prafului şi a altor impurităţi; pentru produsele la care conţinutul de corpuri străine şi umiditatea depăşesc limitele de toleranţă admise, curăţirea şi uscarea, înaintea înmagazinării, sunt obligatorii.

4.5. Se interzice:

  1. păstrarea în magazii a cerealelor şi celorlalte produse, a căror umiditate depăşeşte limita de toleranţă, prezentând pericol de autoaprindere;

  2. păstrarea de materiale cu pericol de incendiu la un loc cu cerealele şi celelalte produse.

 

4.6. Se vor supraveghea periodic umiditatea şi temperatura ce­realelor şi a celorlalte produse, luându-se imediat măsurile ne­cesare pentru uscarea şi aerisirea lor în vederea răcirii.

4.7. În magazii se vor asigura culoare pentru evacuarea produselor şi asigurarea intervenţiei în caz de incendiu.

4.8. Praful, pleava şi celelalte impurităţi ce se depun pe masa cerealelor vrac, pe pereţii, grinzile, pardoseala şi planşeul magaziilor, silozurilor, pătulelor, precum şi pe aparate, tubulaturi şi utilaje, vor fi colectate şi evacuate pe fiecare schimb de lucru.

4.9. În încăperile de depozitare sau însilozare a cerealelor şi celorlalte produse agricole vegetale şi pe terito­riul din jurul magaziilor, se vor respecta următoarele:

a) în spaţiile de depozitare, precum şi la 50 m în jur, sunt interzise fuma­tul, iluminatul cu flacără deschisă şi aprinderea focului deschis; în acest scop, se vor afişa inscripţii vizibile, iar pentru fumat, se vor stabili locuri speciale;

b) este interzisă parcarea  autovehiculelor la o distanţă mai mică de 50 m faţă de depozite sau magazii;

c) vehiculele destinate  transportului de cereale şi alte produse vegetale vor fi admise în mod eşalonat la hambare, magazii etc., dar numai pentru operaţiuni de descărcare şi încărcare.

4.10. Intervalele dintre magazii, coşare şi alte construcţii ale depozitelor vor fi păstrate în stare de curăţenie, curăţate de vegetaţie şi fără a fi blocate cu diferite materiale.

4.11. Utilajele din silozuri se vor pune în funcţiune numai împreună cu instalaţiile de desprăfuire, ce vor fi verificate şi menţinute permanent în stare de funcţionare.

5. Depozite de furaje fibroase şi grosiere

5.1. La amenajarea depozitelor de furaje grosie­re se vor respecta următoarele:

a) terenurile destinate pentru depozite vor fi curăţate de mărăcini, tufişuri, arborete, uscături etc., ce vor fi evacuate în locuri special amenajate;

b) depozitele de furaje se vor amplasa la distanţe de siguranţă faţă de construcţiile vecine (grajduri, magazii, ateliere, cantoane etc.), păduri, căi ferate, drumuri, astfel încât să se înlă­ture posibilitatea de propagare a incendiilor;

c) drumurile de acces la depozitele de furaje şi fermele zootehnice vor fi amenajate astfel încât să asigure circulaţia autovehiculelor şi mijloacelor de intervenţie în caz de incendiu sau calamităţi naturale, indiferent de condiţiile meteorologice sau anotimp, prevăzându-se şi posibilitatea de acces pe cel puţin două laturi ale depozitului;

d) depozitarea furajelor faţă de construcţii se face pe direc­ţia opusă vântului;

e) terenurile destinate depozitării permanente a furajelor trebuie să fie împrejmuite, fiind indicat ca în jurul acestora să se planteze perdele de arbori de esenţe tari (foioase). În incinta depozitelor, între gard şi baza şirelor, se va lăsa liberă o fâşie de teren lată de 5 m, care va fi arată şi permanent întreţinută liberă de vegetaţie;

f) depozitele pot fi iluminate electric, cu condiţia ca toate corpurile de iluminat şi conductoarele aeriene să fie bine fixate pe stâlpi înalţi de cel puţin 5-6 m, fără ca traseele conductoarelor sa treacă pe deasupra şirelor;

g) depozitele de furaje vor avea asigurată rezerva de apă în caz de incendiu, calculată conform prevederilor normativelor. Rezerva de apă poate fi păstrată în bazine, castele de apă, hidrosfere, acumulări de apă pe pârâuri sau râuri situate în apropiere etc.;

h) depozitele de furaje vor avea asigurată paza permanentă pe timpul funcţionării lor;

i) la depozitele de furaje şi plante tehnice vor fi realizate instalaţii de protecţie împotriva trăsnetului. La stabilirea am­plasării, proiectării şi execuţiei acestora, se vor avea în vedere prevederile normativului de specialitate.

5.2. Paiele, fânul şi celelalte furaje se vor de­pozita numai după ce au fost uscate şi pe cât posibil presate (balotate).

5.3. Se interzice amenajarea de silozuri furajere între şirele de paie, fân etc. Acestea se vor amenaja în locurile special destinate acestui scop.

5.4. Pleava se va depozita la o extremitate a depozitului, separat de paie şi alte furaje în spaţii închise pentru a nu fi împrăştiată de vânt.

5.5. Depozitarea fânului, furajelor fibroase şi paielor se va face pe sortimente, în şire amplasate în aer liber, având dimensiuni de maximum 50 m lun­gime, 10 m lăţime şi 8 m înălţime.

5.6. Aşezarea şirelor se va face în lungime pe direcţia vântului predominant în regiune, evitându-se situarea unei şire în prelungirea alteia pe aceeaşi direcţie.

5.7. Se interzice depozitarea paielor şi furajelor în afara perimetrului împrejmuit al depozitului.

5.8. În vederea prevenirii autoaprinderii şirelor, clăilor, fânarelor, se va controla periodic starea de conservabilitate a şirelor, urmărindu-se temperatura din interiorul acestora. Con­trolul se va face cu ajutorul unei sonde cu termometru sau cu o vergea de metal, care se introduce cât mai adânc în şiră. În cazul în care temperatura se ridică la 45-55°C şi se observă o fumegare intensă, mai ales dimineaţa, şirele respective tre­buie desfăcute, fânul lăsat să se răcească şi să se usuce, şirele putând fi refăcute numai după ce fânul sau paiele s-au uscat şi răcit în mod corespunzător.

5.9. În depozitele de furaje fibroase şi grosiere se vor respecta următoarele:

  1. pe teritoriul depozitului este interzis accesul copiilor sub vârsta de 12 ani, precum şi al persoanelor străine;

  2. pe timpul nopţii, accesul în depozit este permis numai pentru persoanele de pază şi organele de control, activitatea în depozit desfăşurându-se, de regulă, numai la lumina zilei;

  3. distribuirea sau livrarea de furaje fibroase şi grosiere se va face de preferinţă începând cu şirele de la intrarea în depozit;

  4. basculele pentru cântărire se vor instala în afara depozitului;

  5. tractoarele şi autovehiculele pot fi admise în depozit pentru efectuarea de transporturi, dar numai cu dispozitive parascântei la eşapament şi la o distanţă de cel puţin 5 m faţă de şire;

  6. pe teritoriul depozitului, precum şi la 100 m în jur, sunt interzise fumatul, iluminatul cu flacără deschisă şi efectuarea focului deschis. În acest scop se vor afişa inscripţii vizibile.

    g) pentru fumat se vor stabili locuri speciale în afara acestor zone, la peste 100 m distanţă, prevăzute cu vase cu apă pentru stingerea chibriturilor aprinse şi a resturilor de ţigări, precum şi cu tăbliţe cu inscripţia „LOC PENTRU FUMAT".

5.10. Se va menţine în permanenţă curăţenia în incinta depozitului, intervalele dintre şire fiind în permanenţă libere de orice resturi de fân, paie, vegetaţie uscată, deşeuri etc.

 

 

Sediul unitatii

Slobozia
str. Lacului nr. 23,
cod postal 920012,
judetul Ialomita;
Telefoane:
         0243.232.396;
         0243.232.397;
Fax: 0243.230.088;

Sectia Urziceni

Urziceni
str. 1918, nr. 47-49
judetul Ialomita;
Telefoane:
         0243.251.253;
         0243.251.254;

Garda Tandarei

Tandarei
str. Mecanizatorilor, nr. 23
judetul Ialomita;
Telefon:
        0243.273.763;

Garda Fetesti

Fetesti
Tarla 224/1
judetul Ialomita;
Telefon:
        0243.368.888;